Oraşul 2d

Revistă de literatură şi studii literare a studenţilor filologi de la Universitatea din Oradea Revista se adresează studenţilor filologi şi colaboratorilor. Puteţi trimite manuscrisele pe adresa de mail orasul2d@uoradea.ro Redacţia revistei îşi propune să creeze un cadru mai entuziast şi mai responsabil pentru studenţii filologi orădeni care au creaţii originale (publicate deja sau nu) sau pentru acei studenţi care doresc să se formeze în direcţia cercetării pe domeniul filologie. Toate manuscrisele primite pe adresa revistei vor primi un răspuns. Din punctul nostru de vedere, considerăm că o revistă studenţească trebuie să încurajeze ideile noi. Aşadar, la revista noastră nu vor exista manuscrise respinse. Vor apărea cu siguranţă cazuri de manuscrise prematur trimise. Cele aflate în această situaţie vor primi o succintă evaluare critică. Dacă autorii vor putea accepta această evaluare şi vor avea curajul de a continua, de a reface manuscrisul, probabil că vor ajunge şi la nivelul valoric necesar publicării. Redacţia îşi asumă pe deplin misiunea de a promova o mai mare responsabilizare a studenţilor filologi în faţa cuvântului scris. Manuscrisele care conţin fragmente sau fraze identice cu cele apărute deja (fie pe suport de hârtie, fie pe suport digital:CD, audiobook, digital book, document postat pe internet), nu vor fi luate în considerare. Toate frazele, sintagmele, interpretările unor concepte, utilizate de autorul manuscrisului trimis, existente deja într-un alt text sau alt document, trebuie citate corespunzător. Autorul manuscrisului poate recurge la autocitare, dacă nu e un scop în sine sau dacă trebuie să mentioneze unde s-au mai publicat fragmente din lucrarea propusă. Se acceptă chiar şi trimiterea manuscrisului cu pseudonim, mai ales când e vorba de poezie, proză, piese de teatru. Materialele trimise se pot încadra, vag sau precis(fără să fie impusă o delimitare precisă)în următoarele genuri: poezie, proză, dramaturgie, eseu, recenzie, cronică literară, articol de cercetare, interviu. Domeniul este cel al studiilor literare, nu publicăm lucrări de lingvistică. Pot fi propuse şi lucrări interdisciplinare, dacă au o conexiune directă cu studiul literaturii.

De ce ne dorim o revistă 2d? e simplu, mai credem încă în cartea tipărită, într-un suport 2d al textului scris, care lasă loc imaginaţiei...

Oraşul 2d este un oraş făcut din gânduri. El a căpătat fiinţă când, mai din intenţie, mai din greşeală, am reuşit să ne încredem serios în imaginaţie. Aici cărămizile cele mai mari le-au pus cei mai mici, gândirea lor le-a ridicat mai ușor. E bine că acum face parte şi ea din oraşul nostru.

Unde ajungi dacă vii la noi în oraş? La tine, aşa cum eşti în lumea pe care n-o poţi construi prin efecte 3D. Poeţii o ştiu dintotdeauna. Pescuitorii de perle o ştiu şi ei. Noi aflăm lucrurile astea mai încetinel. Mai în Contratimp, pe care îl trăim cu bucurie, adică Gaudeamus. Gaudeamusul a fost dinaintea noastră. Iar la temelia revistelor care s-au întâlnit la filologia orădeană, deși în timpuri diferite, stă iubirea cărţii, adică Filobiblon, prima revistă a studenților filologi orădeni. Fiindcă nu uităm efectele Studentocrației, deschidem coloanele revistei tuturor celor care își doresc să publice aici.

De ce Oraşul 2D? Pentru că există un dublu al nostru fără efecte speciale, tridimensionale, aşa cum există umbra a tot ce scriem. Aici e lumea coincidenţelor. Doi de ... unu, doi de doi ş. a. m.d.

page pattern